De curand am inceput sa citesc cartea Secretele succesului, Dale Carnegie, cumparata dupa ce Andrei imi spusese de acest autor. Nu am citit prea mult din ea, dar mi se pare o carte foarte buna. Nu am sa fac rezumatul la ce am citit, ci am sa scriu o mica poveste care este relatata in carte. Intitulata Tata uita, scrisa de W. Livingston Larned.

Tata uita

Asculta-ma, fiule: iti vorbesc in timp ce dormi, cu o manuta sub obraz si cu buclele tale blonde si umede adunate pe fruntea plina de sudoare. M-am strecurat singur in camera ta. aum doar cateva minute, pe cand imi citeam ziarul in biblioteca, am fost inabusit de remuscari. Am venit langa patul tau cu un profund sentiment al vinei.

Iata ce ma gandeam, fiule: am fost mereu suparat pe tine, te-am certat pe cand te imbracai pentru scoala, pentru ca te-ai sters prea repede cu prosopul pe fata. Te-am condamnat pentru ca nu ti-ai curatat pantofii. Am strigat nervos la tine pentru ca ai aruncat pe jos cateva din lucrurile tale.

Te-am considerat vinovat si la micul dejun. Varsai bautura, infulecai mancarea, iti puneai coatele pe masa. Iti ungeai painea cu prea mult unt. Si cand te-ai dus la joaca eu am plecat la slujba, te-ai intors, mi-ai facut cu mana si mi-ai zis: „Pa tati!�, iar eu m-am incruntat si ti-am raspuns: „Indreapta-ti umerii!�
Apoi a reinceput totul in aceeasi dupa-amiaza. Intorcandu-ma de la serviciu, te-am spionat; stateai in genunchi si te jucai cu bilutele. Sosetele iti erau gaurite. Te-am umilit in fata prietenilor tai aducandu-te acasa cu forta. Sosetele costau bani – si daca ar fi trebuit sa le cumperi, ai fi fost mai atent! Inchipuie-ti, fiule, asa se poarta un tata!

Iti amintesti mai tarziu, cum eu citeam in biblioteca, iar tu ai intrat tiptil cu o umbra de durere in priviri?

Cand mi-am ridicat ochii din hartie, enervat din cauza intreruperii, ai sovait in pragul usii.

„Ce vrei?� m-am rastit.

N-ai spus nimic, dar ai venit in fuga si te-ai aruncat in bratele mele si m-ai sarutat, cu manutele tale mici incolacite in jurul gatului meu cu atata dragoste, pe care Dumnezeu insusi ti-a daruit-o si pe care nici nepasarea n-o putea ucide. Si apoi ai plecat, tropaind usor pe scari.

Ei bine, fiule, cateva clipe mai tarziu hartia mi-a alunecat din maini si am fost patruns de o groaza cumplita. Ce facuse din mine obiceiul? Prostul obicei de a cauta nod in papura, de a certa – asta era rasplata pe care o primeai fiindca erai baiat. Nu ca nu te iubeam; dar ceream prea multe de la anii tai fragezi. Imi stabilisem drept criteriu propria varsta.

Si era atata bunatate, frumusete si adevar in sufletul tau. Micuta ta inima era la fel de desavarsita ca zorii ce invaluie triumfator dealurile domoale. Toate acestea se adunasera in impulsul tau de moment de a te napusti sa ma saruti si sa-mi urezi noapte buna. Nimic altceva nu conteaza in acesta seara. Am venit la capataiul tau pe intuneric si am ingenunchiat acolo, rusinat!

E o ispasire palida, stiu ca n-ai intelege toate astea daca ti le-as spune cand esti treaz. Dar maine o sa fiu un tatic adevarat! O sa-ti fiu prieten de nadejde, voi suferi cot la cot cu tine si voi rade cand razi si tu . O sa-mi musc limba inainte sa te cert. O sa repet mereu, ca intr-un ritual: „Nu e decat un pusti – un baietel si nimic mai mult.�

Mi-e teama ca te-am tratat ca pe un barbat. Si totusi, fiule, acum ca te vad ghemuit si ostenit in patutul tau de copil, imi dau seama ca nu esti decat un copilas. Pana mai ieri te purta mama in brate si iti odihnea capsorul pe umarul ei. ai-am cerut prea mult, mult prea mult.

***

Concluzia acestei povesti este sa acceptam diferentele si sa nu mai tinem cont de lucrurile pe care le fac ceilalti. Sa ne purtam cu persoanele apropiate asa cum am dori noi sa se poarte ceilalti cu noi. Trebuie sa ne gandim inainte de toate de ce unii aleg sa se poarte asa si apoi sa-i judecam, dupa cum spune Dr. Johnson: “Nici macar Dumnezeu nu are de gand sa judece oamenii pana nu si-au dat ultima suflare”.

Inscriete la comentarii sau lasa un trackback